Ce este o obligațiune?

Motto:

„Cine vrea să doarmă bine, cumpără obligațiuni.

Cine vrea să mănânce bine, cumpără acțiuni.” (Andre Kostolany)

O obligațiune este un fel de credit.

Cineva ia bani cu împrumut și plătește dobândă în schimb.

O obligațiune este un împrumut care se ia de la bursă, de la investitori.

Guverne de stat și mari companii folosesc această soluție pentru a se finanța.

Chiar și Guvernul României emite obligațiuni pentru a-și finanța cheltuielile.

Și plătește dobânzi bunicele.

Dar de ce ar emite o organizație obligațiuni la bursă, în loc să meargă la bancă să ia un împrumut? Cum, de exemplu, fac cetățenii de rând?

Nevoile de finanțare ale guvernelor și marilor companii nu se limitează la zeci sau sute de mii de euro.

De multe ori, statele ori companiile au nevoie de zeci de milioane de euro dintr-un foc. 

Ce bancă și-ar putea asuma singură acest risc, de a fi împrumutat 10-20-30% din capitalul deținut unui singur debitor?

Aici intră bursa în scenă.

Să presupunem că SC Micul Investitor SA are nevoie de 10 milioane de euro.

Simplificat, SC Micul Investitor SA anunță la bursă că la o dată stabilită va emite 100.000 de obligațiuni cu valoarea nominală de 100 de euro, cu maturitatea la 10 ani și la o dobândă de 2%.

Valoarea nominală este suma împrumutată emitentului de fiecare investitor în parte per obligațiune.

Maturitatea este data la care suma împrumutată trebuie restituită complet.

Dobânda o plătește emitentul ca procent din valoarea nominală pe an.

Nu se aplică principiul dobânzii la dobândă ca în cazul unui credit bancar.

Obligațiuni pot fi emise în orice valută.

Să calculăm un pic!

Conform exemplului de mai sus, fiecare obligațiune va aduce următorul venit investitorului:

2% * 100 * 10 = 20 de euro pe durata totală până la maturitate.

Emitentul va trebui să plătească 2 milioane de euro dobândă pe 10 ani.

Randamentul pentru investitori este de 2% pe an.

Să revenim la SC Micul Investitor SA

La data stabilită, SC Micul Investitor SA merge la bursă, dar investitorii nu se înghesuie.

Compania este abia lansată, nu este cunoscută, nu se știe cum va evolua în viitor. Investitorii sunt sceptici. Lansarea de obligațiuni este un eșec.

Ce rezultă de aici?

Pentru a emite obligațiuni la bursă, o organizație trebuie să ofere o dobândă în funcție de ratingul de creditare și care să fie atractivă pentru investitori.

Doar tu ca investitor urmează să îți pui banii la bătaie pentru 10 ani, nu?

SC Micul Investitor SA crește dobânda la 5% pe an și la următoarea încercare reușește să adune banii de care are nevoie.

Obligațiunea urmează să se tranzacționeze apoi în procente din valoarea nominală.

100 de euro = 100%.

Randamentul este acum 5% pe an.

Derulăm pe repede înainte doi ani.

SC Micul Investitor SA a făcut profit în ultimii doi ani și are venituri stabile.

La bursă, compania și-a creat o reputație bună printre investitori.

Obligațiunea de 5% pe 10 ani este foarte dorită din acest motiv.

Prețul obligațiunii a crescut la 120%. Asta înseamnă că pentru a cumpăra la acest moment obligațiunea respectivă, tu ca investitor trebuie să plătești 120 de euro pe o valoare nominală de 100 de euro.

Dar dobânda vine în continuare 5 euro pe an.

Asta înseamnă că pentru cei 8 ani rămași, tu vei obține 40 de euro în total.

Randamentul scade la aproximativ 1.94% pe an.

Ce consecințe au aceste lucruri pentru micul investitor?

O să îmi spui acum că soluția e simplă.

Că trebuie doar să găsești o obligațiune cu o dobândă cât mai mare și o maturitate cât mai îndepărtată în viitor.

Și apoi să aștepți să îți zornăie bănuții în cont.

Dar lucrurile nu sunt așa de simple precum par la prima vedere.

O organizație care plătește dobânzi mari pe obligațiuni denotă risc mare de „default”, adică neperformanță sau incapacitate de plată.

Ca în exemplul cu SC Micul Investitor SA, cu cât un emitent are risc mai mare de incapacitate de plată, cu atât trebuie să plătească dobânzi mai mari pentru a atrage investitori.

Ca instrumente financiare, obligațiunile sunt mult mai complicate decât acțiunile.

Iar în „acvariul” cu obligațiuni există multe forme de viață.

De la peștișorul auriu care îți îndeplinește trei dorințe (de obicei obligațiuni de stat cu rating bun), până la rechinul hămesit, care în condiții nefavorabile îți poate face ferfeniță banii investiți (obligațiuni corporative de rang inferior cu rating scăzut).

Care e concluzia?

Dacă vrei să investești în obligațiuni, investește într-un fond mutual profilat pe acest fel de instrumente financiare.

Dacă vrei neapărat titluri unice, nu te arunca la prima obligațiune care îți face cu ochiul cu un randament de peste 6-7%!

Te uiți cine este emitentul și ce rating de credit are.

Și aici e valabil principiul pantofului: modelul potrivit, marca potrivită, calitatea potrivită, prețul potrivit și mai mulți pantofi deodată.